Marcel Ciolacu anunță că Executivul va „menține ritmul alert al INVESTIȚIILOR” publice
Premierul Marcel Ciolacu a analizat situația implementării investițiilor publice cu miniștrii care au în portofoliu cele mai mari proiecte, în cadrul unei ședințe de lucru care a avut loc luni, la Palatul Victoria. El a precizat că Guvernul va „menține ritmul alert al investițiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetățenii le așteaptă, dar și pentru a utiliza cât mai eficient resursele”.
Pentru acest an avem cel mai mare volum de investiții alocat din fonduri naționale și europene. Datele pe primul trimestru al anului arată o creștere cu 70% a execuției cheltuielilor pentru investiții comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Vom menține ritmul alert al investițiilor atât pentru a finaliza cât mai repede proiectele pe care cetățenii le așteaptă în mod firesc – infrastructură de transport, medicală, de educație, investițiile din sectorul energiei și digitalizării – dar și pentru a utiliza cât mai eficient resursele, a afirmat Marcel Ciolacu, conform comunicatului de presă al Guvernului.
Cheltuielile cu investiţiile au însumat 22,50 miliarde lei în primul trimestru
Potrivit execuției bugetare până la 31 martie 2024, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 22,50 miliarde lei, fiind de 1,7 ori mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 13,16 miliarde lei.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, alături de șeful Executivului, vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.